Search
  • Poti. Vrei. Dar faci!
  • Saptamana Nationala a Voluntariatului 2017
Search Menu

Oana Mihaela Istrate

Daca ti-a placut, da mai departe!Share on Facebook0

Asociația Mușatinii Roman

Am mers la centru încă din clasa a IX-a. I-am îndrăgit pe copii din primele săptămâni deoarece sunt isteți și politicoși. Atunci mi-am dat seama că îmi place să fiu voluntar deoarece îi pot ajuta pe oameni și pot interacționa și cu alți voluntari din țară.

În activitate mea de voluntar am aplicat cunoștințe teoretice pe care nu am avut șansa să le folosesc anterior.  La centrele de zi, unde lucrăm cu copii din clasele I – VIII, am posibiliatea nu numai de a aplica formule matematice, aplicații practice din geometrie, dar și de a experimenta diferite jocuri specifice vârstei.

Îmi plac situațiile în care copiii te roagă sincer să-i ajuți. Noi le oferim un impuls, iar restul este muncă de echipă. Și eu am avut multe de învățat din aceste experiențe care mi-au oferit posibilitatea să mă dezvolt la nivel personal. Adeseori a trebuit să depășim împreună cu mult calm situațiile-limită. Nu e ușor, dar, cu puțină voință, totul devine posibil!

Cea mai frumoasă experiență ca voluntar este aceea când un copil îți spune ”Mulțumesc!”. Aș recomanda și altora să devina voluntari deoarece fiind voluntar îi poți ajuta pe cei care au nevoie de ajutor și poți fi un exemplu pentru ceilalți.

Din realizările sale, prin cuvintele coordonatorului:

Oana s-a implicat în toate tipurile de activități desfășurate în cadrul Asociației Mușatinii Roman: sociale, culturale, ecologice ș.a. Beneficiarul nostru principal este comunitatea locală. Dealtfel, sentimentul participării la schimbarea unor mentalități este unul unic. Consider că Oana a reușit să interacționeze cu toate tipurile de beneficiari ai acțiunilor noastre.

Apreciez activitatea de voluntar a Oanei ca fiind una foarte productive, exemplară. Ea a reușit să realizeze diferite acțiuni (expoziții, concursuri, jocuri de rol) cu copiii de la Centrul ”Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman.

Oana impresionează prin modestie, deși participă la acțiuni care schimbă destine. A reușit să formeze o echipă de lucru la Centrul ”Episcop Melchisedec Ștefănescu” din Roman care organizează diferite acțiuni cu și pentru copii.

Munca unui voluntar nu este adeseori vizibilă și ușor de cuantificat. Totuși, aș aprecia efortul Oanei ca fiind unul deosebit în condițiile în care este și un elev excepțional la profilul matematică-informatică. Implicarea Oanei în activitățile voluntare reflectă calitățile sale umane deosebite și dorința de a schimba ceva în comunitatea locală.

Mărturiile beneficiarilor:

Oana este un voluntar din cadrul Asociației Mușatinii al Colegiului Național ,,Roman-Vodă”, care vine în cadrul centrului ajutându-ne la efectuarea temelor și la celelalte activități pe care le organizăm în cadrul Centrului. Este socialbilă, amabilă și răbdătoare! (Alex Cîrcel)

Leave a Comment

Required fields are marked *.