Search
  • Poti. Vrei. Dar faci!
  • Saptamana Nationala a Voluntariatului 2017
Search Menu

Maria Aramă

Daca ti-a placut, da mai departe!Share on Facebook0

Asociația IHTIS, Dumeni, Botoşani

Maria AramaAm început sǎ fac voluntariat în anul 2007, în cadrul Asociației Învǎțǎtorilor din Județul Botoșani, al cǎrui membru fondator sunt, alǎturi de alte cadre didactice. Am început timid oarecum, din cauza reticenței atoritǎților locale care ne priveau cu neîncredere ori de câte ori le cǎlcam pragul. Am realizat un prim spectacol umanitar prin care am adunat fonduri pentru premierea elevilor cu rezultate foarte bune la olimpiadele școlare, dar cu situație materialǎ precarǎ. Am reușit sǎ organizǎm Conferința “Exemple de bune practici din activitatea didacticǎ”, eveniment care s-a bucurat de o largǎ participare a cadrelor didactice din județ, din țarǎ, dar și din Republica Moldova. Rezultatele acestor activitǎți ne-au dat curaj. Am continuat și cu alte proiecte, am avut  colaborǎri cu alte ONg-uri și… așa am ajuns sǎ cunosc IHTIS, sǎ-mi doresc sǎ particip la proiectele IHTIS care sunt deosebite și extraordinar de bine concepute și organizate.

Mǎrturisirile lui Bogdan Apetrea, un tânǎr de 32 de ani la momentul desfǎșurǎrii proiectului “Solidaritate pentru dizAbilitate” m-au marcat și mi-au influențat, în mod pozitiv, evident. Acțiunea “Elev pentru o zi” la care am fost pǎrtașǎ, l-a fǎcut pe Bogdan sǎ afirme cǎ “a fi elev înseamnǎ mulțimea ochilor curioși, un dascǎl transformat în pǎrinte, o amintire a vieții pe care nici o informație on-line nu o poate înlocui”. Mereu am pus suflet și cǎldurǎ în activitatea mea. Am privit ochii curioși și am încercat sǎ  satisfac dorința de cunoaștere a micilor școlari timp de 36 de ani. M-am transformat mereu în pǎrintele de care aveau nevoie. Am știut dintotdeauna cǎ învǎțǎtorul rǎmâne veșnic în amintirile elevilor sǎi, dar, dupǎ afirmațiile lui Bogdan – tânǎrul care nu fusese pânǎ atunci “pe viu” la o lecție, am realizat, mai mult ca niciodatǎ cǎ totul este mult mai ușor când vine de la suflet la suflet, cǎ lecțiile de viațǎ nu sunt povești.

Implicarea lǎuntricǎ în susținerea unei cauze, te ajutǎ sǎ te dezvolți ca om, sǎ demonstrezi cǎ “fiecare nu pot se poate transforma într-un proiect de succes” (M. Mihǎescu). O simplǎ invitație la un proiect IHTIS, a fost mai mult decât o recomandare pentru activitatea de voluntariat pentru câteva adolescente care au participat la toate proiectele IHTIS care au urmat. Povestind altora am găsit și alți tineri care doresc sǎ ni se alǎture.

Din realizările sale, prin cuvintele coordonatorului:

Activitatea D-nei Maria Aramă a fost remarcată și în cadrul Taberei de socializare Aptitudini pentru Atitudini, desfășurată în perioada 25-30 iunie la Eforie-Sud, pentru 21 de beneficiari cu și fără dizabilități.

De asemenea, D-na Maria Aramă a fost timp de o lună – 15 oct. – 15 nov. 2014 – organizator, dar și membru al juriului în cadrul Festivalului de Colinde și Datini Românești Trec magii prin vatra Moldovei, desfășurat la Botoșani, participanți fiind 225 de tineri cu și fără dizabilități din zona de nord-est a țării.

Cu o tandrețe interioară care o diferențiază de alți dascăli, Doamna Maria Arama cunoaște foarte bine tehnicile pedagogice, pe care le aplică ori de cate ori are prilejul. Aportul D-nei Aramă a fost resimţit în fiecare din acţiunile în care s-a implicat, rezultatele fiind sugestive: 225 de concurenţi cu şi fără dizabilităţi în festival; 6 instituţii şcolare şi 3 ONG-uri Partenere; 2 acţiuni coordonate în cadrul taberei: o lansare de carte și o activitate sportivă.”;

Responsabilitate, punctualitate, seriozitate, toleranţă, armonie, disponibilitate, inventivitate, dorinţă de implicare, comunicare şi empatie, pasiune pentru oameni, prietenie, activism civic, fermitate, iubire, energie, devotement… cu toate ne-a impresionat nespus.

Fiind totodată și reprezentant al Asociației Învățătorilor din Județul Botoșani, prin parteneriatele încheiate în ultimii 3 ani, D-na Maria Aramă a reușit de fiecare dată să înțeleagă problema aflată la baza acțiunilor IHTIS, călăuzindu-ne cu succes în atingerea scopului  propus.

Marturiile beneficiarilor:

Am rămas impresionată în mod plăcut, când am primit “permisul de conducere” al bicicletei pe 4 roți, personalizat pentru fiecare. Amintiri  de neegalat, care cresc stima de sine a tinerilor în formare, bucurând deopotrivă sufletele celor mici si celor mari.

A înțelege natura umană este destul de greu. Dar, sunt oameni maturi care reușesc să-și păstreze copilul interior și, prin ochii acestuia, reușesc intuitiv să ia cele mai bune decizii, având o empatie exceptională. Un astfel de “copil mare” rămâne pentru mine D-na Maria Aramă. O admir mult… ” Georgiana Gabrian (beneficiar tabără)

Leave a Comment

Required fields are marked *.