Search
  • Poti. Vrei. Dar faci!
  • Saptamana Nationala a Voluntariatului 2017
Search Menu

Cornelia Ploscaru

Daca ti-a placut, da mai departe!Share on Facebook0

Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu Vrancea, Focșani

Cornelia PloscaruAm experimentat voluntariatul din tinerețe și am prins gustul pe nesimțite. De când am ieșit la pensie nimeni n-a mai avut nevoie de mine în afara familiei. Am fost și sunt un om activ, care iubește oamenii, cultura, educația. Din 2010 am intrat în viața bibliotecii participând la diferite cursuri, citind și fiind prezentă la evenimentele culturale care se desfășoară acolo. Acolo am învățat să utilizez pentru prima oară calculatorul și internetul la 64 de ani și am înțeles că niciodată nu ești prea bătrân pentru a învăța, pentru a fi aproape de oameni. Apoi s-a lansat programul de voluntariat BIBLIOPOVESTAȘII. Am avut cele mai mari emoții din viața mea la interviul de selecție. Știam că cei bătrâni sunt lăsați deoparte de societate, însă biblioteca a crezut în mine și în ceea ce puteam eu oferi: drag de carte, poveste și oameni, seriozitate și implicare. Așa că acum sunt voluntar al bibliotecii și gust din plin tot ce înseamnă asta: poezie de rostit și de trăit.

Ați văzut sau auzit de bunicuța BIBLIOPOVESTAȘĂ? E mai mereu pe lângă un grup de tineri, o bibliotecă vie care funcționează în comunitatea vrânceană. Am cutezat să mă implic în acest program de voluntariat pentru a promova CARTEA, prietenul cel mai drag mie, dar și pentru a petrece cât mai mult timp între oamenii. E un timp anume în viața de pensionar când apare sentimentul inutilității, dar eu n-am vrut să mă las copleșită. Inima îmi cerea zilnic o capsulă de teofilină pe care am înlocuit-o cu poeziile și poveștile pe care le interpretez  în diferite locuri: în autobuze, azile, case de copii, școli, grădinițe, supermarketuri, spitale. Nu rareori mi-a fost dat să întâlnesc părinți, foști elevi, colegi de breslă mai tineri, vecini, cunoștințe care s-au așezat pe bancă, în autobuz, lângă mine și nu mai pridideau s-asculte ce rosteam! În loc să coboare își continuau drumul până la capăt de linie! Asta înseamnă că e cu folos ce fac eu ca voluntar.

Voluntariatul, mai ales la a treia tinerețe, înseamnă dincolo de toate să fii TU. Să dai și celorlalți din ceea ce ești, știi sau poți a face. Le recomand celor care vor să înlocuiască medicamentele cu dăruirea de sine, să o facă. Funcționează! Vindecă și sădește în sufletele celor tineri dorința de a fi ca noi.

 

Din realizările sale, prin cuvintele coordonatorului:

A citit povești și poezii oamenilor de vârste diverse timp de 100 de ore în cele 7 luni de program. Și a făcut-o cu încrederea că, prin lectură, lumea devine mai bună, mai tolerantă, mai dornică de cunoaștere și plină de iubire. A dat  un nume magic fericirii ei – BIBLIOPOVESTAȘA – și spune cu drag oricui îi iese în cale că ”Biblioteca mi-a dat această șansă și-acum sunt mai bogată sufletește pentru multe ierni și primăveri de-acum încolo!” A simțit că acolo unde forfotesc oamenii cu grijile și bucuriile lor, cuvântul spus din CARTE cu toată inima aduce o rază de soare, zâmbete și voie bună.

Cornelia Ploscaru a ținut pasul cu cei tineri din echipa BIBLIOPOVESTAȘILOR, care interpretează povești și poezii în diferite spații neconvenționale, cu o energie fantastică. A participat la toate pregătirile pentru voluntari și evenimentele planificate. Le-a fost aproape colegilor de echipă cu înțelepciune, bomboane, vorbe bune și înțelegere. Pasiunea și talentul și le-a pus cu inima deschisă în ”palmele” bibliotecii, ducând rostirea cuvintelor din cărți la nivel de artă teatrală în cele 100 de ore de voluntariat și peste 50 de evenimente la care a participat ca voluntar.

Cornelia este un exemplu de energie și frumos pentru toți cei care o cunosc. A participat la multe cursuri din programul de voluntariat BIBLIOPOVESTAȘII, a fost un exemplu de seriozitate, punctualitate și talent. A promovat în mediul online și în viața reală programul nostru de voluntariat, cum puțini au făcut-o. A crezut cu tot sufletul în misiunea noastră și în puterea CUVÂNTULUI rostit cu pricepere. Este mesagerul cel mai bun care duce POVESTEA mai departe între oamenii de toate vârstele și în toate locurile: autobuze, magazine, azile, centre de copii. Și știm că nu se va opri aici.

Mărturii:

Cornelia a privit acest program de voluntariat ca un liant între generații și ca o provocare de a pătrunde în sufletele și mințile oamenilor din jur. Și-a însoțit poezia sau povestea spusă de talent, de pasiune, emoție și credința că ceea ce face ea aduce bucurie celor care o ascultă. Le-a oferit cărți oamenilor, uneori o floare, un fluturaș cu programul bibliotecii și zâmbete însoțite de rostirea cuvântului magic din carte. Și a simțit că oamenilor le place! Ne-a dat tuturor o lecție de viață despre cum vârsta nu are nicio legătură cu ceea ce simți și vrei să oferi celor din jur. (coordonatorul programului)

 

 

Leave a Comment

Required fields are marked *.