Search
  • Poti. Vrei. Dar faci!
  • Saptamana Nationala a Voluntariatului 2017
Search Menu

Andreea Pop

Daca ti-a placut, da mai departe!Share on Facebook0

Chance for Life, București

Am vrut să ajut dintotdeauna, dar până acum 4 ani, cand m-am alăturat fundaţiei Chance for Life, acestă dorinţă a rămas neconcretizată, latura profesională a vieţii mele având până atunci prioritate. La acel moment trebuia sa fac practică în cadrul Facultăţii de Asistenţă Socială, pe care am decis să o urmez în ideea de a mă dezvolta în zona socială şi a putea să mă implic în continuare în acest sector de activitate. Astfel, am bătut la uşa Chance for Life, despre care citisem pe Internet, şi ei m-au primit cu o deschidere neaşteptată, întrebându-mă direct: “Ce îţi place cel mai mult să faci şi cu ce te-ai gândit să ne ajuţi?” Colaborarea cu Chance for Life şi încurajarea constantă a celor din fundaţie de a mă implica în tot acest timp au crescut atât de mult nivelul motivaţiei mele de a continua acest demers de voluntariat, încât de curând am început lucrul la o iniţiativă de antreprenoriat social.

Voluntariatul m-a schimbat mult în 4 ani, mi-a crescut încrederea în propriile forţe, toleranţa, deschiderea la nou, mi-am redescoperit creativitatea într-un mediu care stimulează tocmai găsirea unor soluții inovative la problemele sociale, am mai multă răbdare, îmi propun schimbări în paşi mici. Când am participat la primul workshop pentru un proiect în cadrul fundaţiei, moderatorul a zis: la finalul discuţiei fiecare va trebui să vină cu o idee de îmbunătăţire. Am înţepenit! Având despre mine impresia atunci că nu sunt o persoană prea creativă, având o teamă crescută faţă de situaţii noi şi de ridicol, primul gând a fost: dacă zic o tâmpenie mă fac de râs! Dacă tac iar mă fac de râs! Ce fac? Ei bine, pe parcurs am constatat că ceilalţi participanţi aveau fiecare îndoielile şi nesiguranţa lor, însă şi o mare dorinţă de a-şi aduce contribuţia, şi astfel am realizat brusc că exact de-asta eram şi eu acolo, având fix aceeaşi dorinţă. Şi odată ce m-am relaxat ideile au început să curgă…

Activităţile de voluntariat îţi dau şansa să te descoperi şi să te dezvolţi. Voluntarii implicaţi în programe pe termen mediu şi lung îşi dezvoltă spiritul de echipă, creativitatea, toleranţa, adaptabilitatea, răbdarea, capacitatea organizatorică. Şi toate acestea sunt importante în identificarea celui mai bun traseu profesional, în funcţie de competenţele şi preferinţele pe care fiecare le identifică în cadrul programelor de voluntariat.

Din realizările sale, prin cuvintele coordonatorului:

Andreea s-a implicat activ în dezvoltarea unui program dedicat părinţilor beneficiarilor programului Bursa Chance for Life Vodafone (copii cu potenţial intelectual ridicat, proveniţi din familii defavorizate). În cadrul întâlnirilor lunare proiectate şi moderate de către Andreea, părinţii au ocazia să vadă că se confruntă cu aceleaşi probleme; ei sunt conduşi să identifice împreună soluţii viabile şi eficiente pentru rezolvarea lor. În plus, Andreea a fost implicată într-un proiect european ce a avut ca scop elaborarea de standarde pentru centrele educaţionale de vacanţă.

Andreea a contribuit major la buna desfăşurare a proiectului Bursa Chance for Life Vodafone, prin dezvoltarea grupului de suport pentru părinţi. Proiectul Bursa este un proiect pe termen lung, iar buna colaborare cu părinţii este vitală. Andreea a reuşit să pună bazele unei reţele funcţionale părinţi-copii-profesori. Sistematizându-şi cunoştinţele şi experienţa, ea a adus o plus valoare proiectului european Ed.Ho.C, unde s-a implicat activ în scrierea standardelor de calitate pentru centrele de vacanţă, dar şi la activităţile de diseminare ale proiectului.

Andreea este o persoana foarte deschisă şi comunicativă, care aduce un suflu proaspăt de fiecare dată când vine la Chance for Life. Este serioasă şi dedicată, având o motivaţie care ne inspiră întotdeauna, fiind un model nu numai pentru ceilalţi voluntari, dar chiar şi pentru angajaţi. Este gata oricând să se implice în proiectele noastre, venind cu iniţiative şi idei proprii de îmbunătăţire, punându-şi experienţa şi cunoştintele în găsirea de soluţii inovative la probleme cu care ne confruntăm.

Mărturiile beneficiarilor:

Am participat la toate întâlnirile cu părinţii organizate de doamna Andreea Pop. Atât subiectele propuse, cât şi discuţiile cu dânsa, sunt binevenite şi benefice. Accesul la informaţiile de pe Internet nu poate să acopere multitudinea de subiecte legate de relaţia părinte-copil. Întâlnirile m-au ajutat să rezolv multe aspecte legate de relaţia cu fetiţa mea. Consider că ar fi necesar să fie menţinute aceste întâlniri cu doamna Andreea, care s-a dovedit o persoană sociabilă, cu o bună pregătire profesională. O felicit din toată inima şi aştept cu drag următoarea noastră întâlnire. (părinte beneficiar)

Leave a Comment

Required fields are marked *.