Search
  • Poti. Vrei. Dar faci!
  • Saptamana Nationala a Voluntariatului 2017
Search Menu

Ana Istrate

Daca ti-a placut, da mai departe!Share on Facebook0

Asociația Sens Civic, Piatra-Neamț

Am aflat de oportunitățile pe care le oferă voluntariatul de la niște prieteni care făceau parte dintr-o organizație non-guvernamentală.  Mi-au povestit despre momentele frumoase petrecute în cadrul acțiunilor de voluntariat și despre sentimentul pe care îl ai atunci când ajuți oamenii. Am decis, astfel, să mă implic și eu în acțiuni de voluntariat. Așa că, am luat cu mine o prietenă și ne-am înscris la Asociația Sens Civic. Prima acțiune la care am partipat în calitate de voluntar a fost în aprilie 2014 la plantat copăcei. A fost o zi ploioasă dar nu am renunțat. Cu timpul, m-am atașat tot mai mult de voluntariat, m-am înscris în mai multe proiecte și ONG-uri pentru că am realizat că ador să fac ceva folositor și altora, nu doar mie.

Cele mai frumoase amintiri din experiența mea de voluntar au fost în cadrul “Taberei cu Sens Civic”, proiect scris din dorința de a face activități cu tinerii din centrele de plasament. A fost o provocare să învăț să scriu un proiect și totodată să-l coordonez pentru că nu mai făcusem așa ceva înainte, însă ce a urmat să se întâmple la Negulești – locul de desfășurare a taberei – a fost cu adevărat minunat. Cele 5 zile au fost cele mai frumoase zile din vacanță pentru că am comunicat foarte bine cu participanții și s-a închegat mai bine echipa de voluntari. Am combinat training-ul cu distracția și asta a fost extraordinar. De asemenea, serile folk din cadrul proiectului “Recreație cu Sens Civic” și îmbrățisările dăruite trecătorilor în cadrul acțiunii “Free Hugs” au un loc special în inima mea.

Voluntariatul îți oferă o viziune nouă asupra vieții, te invață să te descurci în situații complexe, contribuie la dezvoltarea ta personală și îți oferă satisfacții multiple pe toate planurile. Prin urmare recomand tuturor tinerilor să se implice în actiuni de voluntariat.

Din realizările sale, prin cuvintele coordonatorului:

Ana este un real sprijin pentru Asociația Sens Civic, reușind să să implice în toate acțiunile noastre desfășurate în ultimul an. S-a afirmat atât în domeniul social, coordonând proiectul ”Tabără cu Sens Civic”, cât și în domeniul tineret, civic, ecologie și mediu. A fost și este, cu siguranță, persoana de bază în asociației, de aceea pot să spun că domeniile unde a activat ea sunt si domeniile în cadrul cărora noi am desfășurat proiecte. Beneficiarii au fost atât comunitatea locală cât și copii din centre de plasament, elevi și voluntari de toate vârstele.

Cred că cel mai reprezentativ rezultat este nominalizarea în finala ”Galei Voluntariatului Nemțean”, la categoria ”Voluntarul anului în domeniul social”, de asemenea în cadul aceleași gale, unul dintre proiectele asociației (scris și implementat cu ajutorul voluntarei nominalizate) a câștigat categoria proiectul anului la categoria social. Proiectul amintit mai sus este unul din multele proiecte unde asociația a excelat, datorită implicării Anei.

Fiind coordonatorul departamentului de resurse umane, pot spune că Ana este ”coloana vertebrală” a Asociației. Abilitățile de lider, spiritul de echipă și entuziasmul când vine vorba de organizare o definesc; este un voluntar responsabil atât în respectarea termenelor limită cât și în conștientizarea lucrurilor ce trebuie puse la punct în realizarea unor proiecte. De asemenea, a reușit să convingă mulți alți voluntari să activeze la noi în organizație; astfel, abilitățile sale de leadership și-au spus cuvântul.

Devotamentul și entuziasmul de care dă dovadă la fiecare ședință, unde stabilim detaliile activităților nostre, o recomand ca fiind un voluntar exemplu. Integritatea, competența, responsabilitatea și implicarea sunt printre multele calități pe care i le pot atribui.

Mărturii:

Pot spune că Ana este unul dintre cei mai implicați voluntari ai ”Asociației Sens Civic”. Dacă avem vreo nelămurire știm că putem apela la ea, empatizează foarte ușor cu cei din jur și este foarte dedicată tuturor proiectelor în care se implică. Îi place enorm ceea ce face și acest lucru este vizibil în rezultatele acțiunilor desfășurate și în faptul că organizația noastră crește puțin câte puțin. (Simona Sîrbu)

Leave a Comment

Required fields are marked *.